Bucovina
Soim In Vazduh
Sur, semeţ, ca o piază tăcută, vechi străjer al ţării de sus
Cu aripa lină, clonţ de oţel, străbate zarea un şoim în văzduh. De sus veghează nemărginirea, orizonturi de om nepătrunse
În nori zăboveşte furtună sau soare, iar ochii lui văd taine ascunse. Câţi ani au trecut şi câţi s-or mai scurge peste meleaguri de vrăji şi de vis
Pământul azi verde stropit fuse cu sânge, pătat de-ai noştri buni, pentru patrie au ucis. Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe
Să nu mor niciodat'
De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita
Şoim voi fi şi eu, cu tine voi zbura. Mai rece curge acum toamna, apusurile sunt tot mai lungi şi triste
În coşuri trâmbe de fum se înalţă, prin văi cad copaci sub barde-ascuţite
Se simte frigul iernii ce vine când codrul pare mort şi-ngheţat
Un şoim e-n vazduh, sau poate sunt eu, strajă sub nouri, de nouri purtat. Şoim în văzduh, frate-naripat, du-mi amintirea departe
Să nu mor niciodat'
De cei ce m-au cunoscut, în inimi nu m-or uita
Şoim voi fi şi eu, cu tine voï zbura.
Şoim voi fi şi eu, cu tine voï zbura.
(Gracias a Ricardo Olivares por esta letra)
From Letras Mania