Print

Fâșii de văluri negre pe soare se-aștern Tu, lună-a vieții mele infăsură-te-n umbră Vino, zână, fii crudă și fii sumbră Cufundă-te-n hăul urâtului etern... .. Fii tot ce vrei, fii noapte sau roșie-auroră O singura-mi regină făptura-mi-ntreagă te-adoră Și-n mine orice fibră te-ntâmpină voioasă... Umbre multe se-ngroapă adânc în noapte. Ruini! Suntem un sânge, solemni în fiecare noapte lar carnea-i rece, străpunsă de-a ta umbră Ma-mbată tot ce-mi dărui - dureri sau vis etern... Robit de-a ta privire, din vraja ochilor îți sorb Tu mă mângâi pân'la sânge, cu ghearele-ți (ca) de corb... .. Și-mi arde sufletul, esența, într-un foc aprins în inimă De ființa ta nocturnă; dar tu-mi pari ca-ndepărtezi ironic Adâncile zenituri de brațele-mi întinse spre negre infinituri... Și de fiecare dată, când luna, ea dispare Când noaptea dă să plece și umbre-ncep să ardă Atunci, eu lacom, strâng regina-mi palidă-n brațe Ca un muribund ce-n taină mormântul și-l dezmiardă..! Umbre mute se-ngropau adânc în noapte.. From Letras Mania