Print

Văzduhul de deasupra se umple de un vânt neaşteptat Între cer şi apă Umbrele amurgului sosesc din depărtare În locul unde timpul devine spaţiu Pe crestele cenuşii ale fagilor Împărăţia sălbăticiunilor e plină de frică şi de tăcere Pământu-i ca cremenea Tata munţilor, Călimanu' Se suie pîn la nouri Pe-o gură de Alb Pîrău În afar dă lume vie Să-ncureze, să vîneze O biată lighioaie Dă prin codrii cei pustii O vinit la moartea ii... Soare ce luceşte-n ochi şi se răsfrînge-n suflet O înmărmurire de pământ Desface-o poarta a cerului Către tărâmuri ale spiritului Cască-o gura a-ntunericului Înspre pămînturi d-ale trupului Un tremur, o chemare, un sunet nou se deşteptă în munte Un glas de corn se strecură după un val de umbră. Era amurgul From Letras Mania